Program prelungit la Evidența Populației din București, pentru eliberarea actelor de identitate, cu ocazia alegerilor

Program prelungit la Evidența Populației din București, pentru eliberarea actelor de identitate, cu ocazia alegerilor
Publicat: 25/11/2020, 16:21
Actualizat: 25/11/2020, 16:51

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a anunțat că Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor va avea program prelungit în zilele de 5 și 6 decembrie, pentru eliberarea actelor de identitate, ca urmare a expirării, pierderii, furtului sau deteriorării acestora.

„Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bucureşti, împreună cu serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor ale sectoarelor 1-6, vine în sprijinul cetăţenilor municipiului Bucureşti şi asigură un program de lucru prelungit pentru eliberarea actelor de identitate ca urmare a expirării, pierderii, furtului sau deteriorării acestora, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2005”, potrivit unui comunicat transmis de PMB.

Care va fi programul pe fiecare sector în parte

Sursa citată arată astfel că în zilele de sâmbătă şi duminică (5-6 decembrie), programul de lucru al serviciilor publice locale comunitare de evidenţă a persoanelor aferente celor 6 sectoare va fi următorul:

– Între orele 08.00-16.00 – în data de 5 decembrie (sâmbătă)
– Între orele 07.00-21.00 – în data de 6 decembrie (duminică).

Cartea de identitate se eliberează pe baza cererii scrise şi a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, stării civile, cetăţeniei române şi a domiciliului.

Contravaloarea producerii şi eliberării cărţii de identitate este de 7 lei

Contravaloarea producerii şi eliberării cărţii de identitate este de 7 lei şi se achită astfel:

– Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bucureşti – la ghişeul biroului de evidenţă a persoanelor;

– Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă Sector 1 – online, pe site-ul Ghişeul.ro (https://www.ghiseul.ro/ghiseul/public), transfer bancar/ Internet Banking (se va prezenta la ghişeu chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate), fizic la bănci, oficii poştale, în contul: RO05TREZ70121330208XXXXX CUI: 12293095;

– Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 1 (Piaţa Amzei nr. 13, Sector 1);

– Centre impozite şi taxe locale Sector 1, la adresele: Calea Griviţei nr. 208 – 210 şi Str. Pajurei nr. 13, Sector 1;

– Primăria Sectorului 1 Bucureşti (Bd. Banu Manta nr. 9, Sector 1).

-˜ Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă Sector 2 – la toate oficiile poştale de pe raza sectorului 2;

– Direcţia de Evidenţa Persoanelor Sector 3 – la ghişeele birourilor de evidenţă a persoanelor;

– Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Sector 4 – la toate oficiile poştale de pe raza sectorului 4 şi Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 4, precum şi online, pe site-ul propriu (www.deps4.ro);

– Direcţia Evidenţa Persoanelor Sector 5 – la toate oficiile poştale, la filialele CEC Bank de pe raza sectorului 5, Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 5, precum şi prin SMS la numărul scurt 7530;

– Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Sector 6 – la ghişeele birourilor de evidenţă a persoanelor.

Se poate elibera și carte de identitate provizorie

„În situaţia în care nu pot fi prezentate anumite documente (certificate de stare civilă, dovada adresei de domiciliu etc.), în conformitate cu prevederile art. 20 din actul normativ sus-menţionat, se va elibera carte de identitate provizorie (CIP), caz în care se vor depune 3 fotografii 3/4 cm şi contravaloarea actului de identitate (1 leu), achitată în acelaşi mod ca în cazul cărţilor de identitate”, mai anunță PMB.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite...
Mihai Leu se luptă din nou cu cancerul de colon? Fostul pugilist, internat în spital....
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Vești bune pentru elevi! Ministerul Educației lansează un nou tip de bursă. De ce criterii...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Este legal să parchezi pe contrasens?
Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
UNGARIA a dat ordin. Șoferii români care au INTERZIS peste graniță. Se aplică din 19...
Apple și Google promit alerte de urmărire. Oricine se va putea feri de spionaj
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Subiectele la Evaluare Națională 2024 clasa a 2-a pentru Română citit
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Alin Oprea a izbucnit în lacrimi în momentul când a vorbit despre testamentul lăsat copiilor...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Stresul cronic din adolescență ar putea reduce fertilitatea la vârsta adultă
×